Proza câştigătoare semnată Bogdan-Alexandru Petcu: Aici nu veţi găsi exuvii, nici transformări, nici personaje

2

 

Aici nu veţi găsi exuvii, nici transformări, nici personaje

Găsesc atât de greu să încep tot haosul din mine pe foaie, încât m-am decis să încep cu ideea lipsei de început. Mă gândeam să încep cu prea-ştiutul citat, gnomic deja “La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu. Şi Dumnezeu era Cuvântul”, dar neînţeles în esenţă. Toţi ne luptăm cu lipsa începutului şi ne inventăm unul, cum ne inventăm pe noi înşine de acum, de atunci şi de ieri. Faţă de M. îmi pun o faţă de trist, faţă de C. ma inventez ca un maestru al bufoneriilor, numai iubirea mă inventează ca un gol trecut şi închinat ca un nobil în faţa conducătorului cetăţii, oraşului. Ne construim până cunoaştem iubirea, de-atunci începem să fim clădiţi în ea, nu ca unul şi unul separaţi, ci ca doi-unul, trupurile se buclează, se încolăcesc în valurile vremii, se volatilizează şi devin unul printr-un proces la fel de simplu ca trecerea norilor pe cer: nor-singur şi nor-călător, şi tunetul nu-i aduce-mpreună, căci împreună din momentul tunetului nu mai are un sens.

… şi uneori am atâtea de spus, încât cuvintele îşi dau bineţe, îşi ridică pălăria şi se înclină unul în faţa celuilalt dar uită a-şi pronunţa numele. Şi eu ce sunt aici? Un grăitor al fiinţării mele, propriul oracol din propriul templu al propriului polis. Am ieşire la mare, dar la prea puţine amintiri din ceea ce-am fost. La marea din mine nu multe gânduri îşi găsesc şi o ancoră, iar cele care rămân îşi simt viscere roase de rugină cu dinţii de apă şi vânt. Mă numesc benedict. Îmi place numele ăsta. E din ultimul poem. Un alter ego, care îşi caută tânărul zeu, nu pentru că vrea, ci pentru că se crede în lume ca fiind singur, prea singur, încât şi genunchii îi sunt alţii, şi genunchii îi nasc mici benedicţi.

Salut! Să spun că îmi pare bine că sunteţi aici, în scrierea mea, aş minţi. Eu nu scriu pentru că voi existaţi, ci pentru că eu îmi sunt mie aproape destul. Am haos. În termenii mei sunt în etapa imaginativului, deci încă pueril şi copil. Exuvii nu am. Lumea vrea sa vadă că am. Crede că orice vorbă lăsată e-o urmă din noi, noi spectatori, noi oameni târânzi pe pământ, lăsânzi de materii vâscoase ca melcii.

Am fost un simplu eu aşteptând devenirea. Vorbeam de mine la persoana a treia. Atunci eram un altul – m-am născut ceea ce Rimbaud a reuşit cu greu. Am fost născut fără persoană, fără să ştiu că sunt sau că vreau, nu am reflectat trinitatea, n-am fost imaginea ce transpare în ceară din arhetip – ci o halcă de carne cu posibilităţi de a fi plantă, copac, animal, om. Karma nu e un ce obiectiv, noi ne hotărâm pe noi înşine. Probabil m-am ales om. Probabil am crezut eu că merit. Ce-am fost înainte… trei puncte ştiu totul.

Copilăria mea şarpe, copilăria mea flacără. E perioada primelor simboluri. Am început să mă ştiu nu cu mult înainte să îmi treacă un şarpe sub trup, printre picioarele desenând un triunghi cu pământul. Asta probabil mi-a confirmat alegerea – universul admite să fii om, să năpârleşti de copilărie, să năpârleşti de tinereţe, să năpârleşti de bătrâneţe, să năpârleşti de viaţă, de moarte. Apoi flacăra pe-o clădire golită de animale din staul. Urma să iubesc. Ce scânteie în ochi mi-a lăsat flacără-aceea şi cu câtă mirare priveam. Şi astăzi privesc. Chiar iubesc.

Am năpârlit apoi de prima-copilărie, ca anul de primăvară. Am scos capul din sol şi mi-am fixat rădăcinile-n teamă. De întuneric, de casă a morţii, de pădure, apoi.

Mi-am înghiţit învelişul verde, de la umbra anului meu, mi-am înghiţit pădurile şi-am început să zâmbesc casei în care femeia aceea pe care nu o ştiam a murit, dar ea trăia în mine, nu ca o fiinţă de carne şi grai, ci ca un simbol-etapă a vieţii mele. Mi-am înghiţit toţi copacii şi am intrat în toamnă. Am început să mă schimb, m-am rupt cu uşurinţă din sol şi mi-am căutat o pădure. Dar mirosea zumzet sub coaja copacilor, mirosea a lipsă de mine. Mi-am strâns crengile şi mi le-am împins în pământ, îmi ziceam ca acolo să cresc. Atunci a căzut carnea din şarpe, m-am golit şi de zeu şi de-acel “fost-am născut”, m-am pustiit pe mine şi cred că am aşteptat.


Khalim şi Isolia se iubeau, dar unul era fiul unui biet pantofar, îşi câştiga traiul cântând ziua poveşti despre noapte (În regatul acela oamenii se culcau când soarele încă era pe cer, se trezeau ziua-n amiaza mare), iar Isolia era fiica vizirului cetăţii, amândoi singuratici şi aşteptând, ştiind ca timpul nu trece fără un rost. Cum s-au cunoscut povestea nu spune, dar după cum reiese din traduceri, fiica vizirului, refuzând pe cei mai înstăriţi fii ai cetăţii, este pedepsită să iasă afară noaptea. Djinn-ul o vede şi-i spune să răspundă la o ghicitoare, că o lasă în pace şi-o ajută să-şi împlinească iubirea, dar dacă nu o să ştie o va lua de soţie. El îi spune de Mekka, de Bagdad, de Luxor şi Cairo, de Alexandria, Roma şi toate marile cetăţi ale lumii şi o întreabă care e cetatea care trăieşte veşnic şi veşnic e alta. Fata îi spune că omul. Djinn-ul nervos că planul nu-i ieşise o transformă în nor, pe Khalim în cetate.

Tot povestea pomeneşte de-o flacăra care a început să se vadă pe cer. Un nor-călător, căutator, cu ochii lui negri, veghea şi ziuă şi noapte-o cetate. Veghea şi cetatea nu avea soare nici ziua, nici noaptea, cu toate că norul trăgea după sine şi soarele. Pentru cetate soarele nu era căldură, ci norul îi era totul. Cetatea însă se răcea pe sine. Aş vrea să plouă, dar fără ca norul să ştie ca am nevoie de ploaie, cetatea-şi zicea.

… asta e-o parabolă-arabă pe care mi-am adus-o aminte. Se spune că norul a picurat, din teama că dacă ar fi plouat, i-ar fi arătat cetăţii că ştie că vrea ca norul să plouă. Cetatea şi-a întins turnul şi a coborât norul în sânul său. Şi e cea mai prosperă cetate din câte au fost. De copilărie nu ştie, de exuvii nu ştie, îşi ştie de dragoste şi atât.

1 Response

  1. Wishwell Clara spune:

    Mi-a placut opera. Au fost unele fraze care m-au impresionat. Felicitari inca odata castigatorului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri ca acesta: