„Know The Law” – educație juridică pentru liceeni sau cum să VeDem Just

spiruharet

Constanța ne arată că se poate!

Simțul civic pe înțelesul tuturor și-a lăsat amprenta asupra tinerilor liceeni prin prisma concursului de educație juridică „KNOW THE LAW” desfășurat la Constanța.

Evenimentul a fost organizat de către Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice în parteneriat cu Asociația VeDem Just, Rotary Club Cetatea Tomis Constanța, Asociația Națională Antidrog Constanța, Lions Club Constanța Balckanica, Cabinet Individual Notarial Ciprian Alexandrescu, Asociația Ecsia Social Org și Asociația Educația pentru Toți.

„KNOW THE LAW” ediția a II-a: Concurs de promovare juridică în spațiul dobrogean 

Ediția concursului de anul acesta s-a derulat cu sprijinul ANA – CRPECA Constanța și a adus o serie de noutăți cu scopul de a promova atât educația juridică, cât și rolul său în procesul educațional. De asemenea, s-a pus accentul pe realitatea socio-umană concretă prin corespondența dintre interacțiunea elevilor participanți la acțiune și dezvoltarea abilităților de comunicare în public. Principala provocare pentru tinerii implicați în concurs a fost argumentarea persuasivă focalizată pe publicul țintă, dar, în special, pe juriul constituit din personalități marcante din sfera juridică și socială.

Președintele juriului, judecătorul Cristi Danileț, trage un semnal de alarmă în vederea conștientizării importanței educației juridice

Concursul de educație juridică se află la ediția a II-a și se bucură de un succes răsunător printre elevi, având susținerea unui juriu remarcabil alcătuit din președintele juriului, dl judecător Cristi Danileț, dna judecător Jurubiță Alina din cadrul Tribunalului Constanța, dl profesor univ. dr. Mihnea Claudiu Drumea, decanul Universității Spiru Haret, dna inspector de specialitate Mircea Elena din cadrul Centrului de prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța și dl notar Ciprian Alexandrescu.

„KNOW THE LAW” a antrenat șase licee din județul Constanța: Liceul „George Călinescu” din Constanța, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Constanța, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța, Liceul „Callatis” din Mangalia, Constanța, Liceul Teoretic „Traian” din Constanța și Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Năvodari, Constanța.

Concursul a fost conceput în mai multe etape. Primele două etape s-au desfășurat în sala de judecată situată la sediul Universității „Spiru Haret” din Constanța. Etapa finală s-a desfășurat azi, 12 mai 2018, ora 10: 00, în sala Remus Opreanu din cadrul Consiliului Județean Constanța.

Concurenții au susținut trei probe: o probă de întrebări în regim de viteză, o probă cu întrebări din partea juriului și o temă de dezbatere („Vârsta de vot ar trebui scăzută de la 18 la 16 ani”)

Competiția a constat într-o serie de dezbateri pe teme juridice ce au oferit elevilor un motor optimizator de a-și dezvolta o percepție obiectivă și fermă asupra problemelor de ordin social și politic. Totodată, participanții au avut oportunitatea de a se afla într-un cadru specific ce a pledat pentru exprimarea opiniilor într-o perspectivă tolerantă.

Concursul s-a axat pe diversificarea probelor, această formă aducând o notă atractivă pentru tineri. Toți membrii echipelor din cele șase licee participante au fost premiați individual pentru stăpânirea noțiunilor juridice, dar și pentru implicarea și seriozitatea de care au dat dovadă pe toată derularea evenimentului.

Elevii de la Liceul din Năvodari au plecat acasă cu trofeul „Know the Law“

Liceul Teoretic „Traian” din Constanța și Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Năvodari au reușit să se mențină până în marea finală. Trofeul a ajuns în mâinile echipei liceului din Năvodari, deși elevii se aflau la prima participare în cadrul concursului.

Toți participanții, precum și membrii publicului care au asistat la concursul desfășurat în sala de festivități a Prefecturii Constanța au primit câte un manual tipărit de educație juridică pentru liceeni aflat la cea de-a treia ediție.

Notă: Manualul în format pdf. poate fi descărcat în mod gratuit de pe site-ul http://www.educatiejuridica.ro administrat de asociația VeDemJust.


„Know The Law” – educație juridică pentru liceeni sau cum să VeDem Just


Redactor: Mona Lisa

Editor: Mona Lisa

Foto: arhiva Asociația VeDem Just


logo12

 

 

1 Response

  1. Vlad spune:

    Bravo, revista cuvinte! Printre putinele reviste online in care gasesc articole pozitive.

Lasă un răspuns către Vlad Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri ca acesta: