Isadora Duncan: moarte dramatică în timpul unui drive test. Strangulată accidental cu propria eșarfă.

fabric-63595_1280

Isadora Duncan – un spirit rebel la întâlnirea a două secole

Pe numele său adevărat Dora Angela Duncan, Isadora se naște la 27 mai 1877, în San Francisco, din mamă irlandeză și tată scoțian. Chiar de la o vârstă fragedă, dansatoarea americană își arată disprețul pentru crunta realitate și dragostea pentru poezie și dans. La școală este considerată uneori o minte sclipitoare, iar alteori un copil absolut stupid. Spiritul ei liber o îndeamnă să abandoneze studiile. Datorită influenței mamei sale, care își va întreține cei patru copii cu ajutorul banilor câștigați din cursurile de muzică predate, Isadora va asimila o vastă cultură. Divorțul părinților și viața plină de lipsuri alături de mama și de frații săi, o determină să ia decizia de a lupta întreaga viață împotriva căsătoriei.

Fără studierea anterioară a dansului, în jurul vârstei de 6 ani, micuța artistă încearcă să le învețe pe alte fetițe noțiuni din originalul său stil de dans. În 1896, ea deschide seria primului turneu prin Europa. În fața unui public cultivat și înstărit, Isadora Duncan va experimenta un mare succes. Inițial, își va deschide școala de dans în Germania (1904), unde va lucra doar cu fetițe mici, considerând a fi important ca educația viitoarelor dansatoare să înceapă cât mai timpuriu. Ulterior, va deține o școală la Paris (1914) și o alta la Moscova (1921).

Lipsită de orice formă clasică, artista își va conduce corpul pe altarul expresivității. Isadora va reaprinde ecoul vechilor dansuri ale Greciei antice, introducând astfel o nouă concepție asupra dansului. Practica un dans liber, improvizat, în care traducea orice trăire prin gest. Visa la un dans neîngrădit de formalism (așa cum îi părea dansul clasic). Dansul, în opinia sa, trebuia să exprime sentimentele și emoțiile omenirii.

Conform viziunii transcedentale, în care arta reflectă spiritul naturii și al sufletului uman, Isadora se va inspira pentru dansurile sale din natură. Contemplând frunzele tremurânde ale unui palmier, originala dansatoare va fi inspirată să folosească pe scenă tremurul brațelor, al mâinilor și al degetelor ca simbol al zborului, al freamătului și al libertății. Ea se va inspira din mișcările valurilor oceanului lângă care a copilărit și va înlătura costumul modern. Libertatea sa atinge cote înalte prin dansul executat cu picioarele goale. În încercarea sa de a readuce naturalul în dans, Isadora va reda corpului volumul, greutatea și densitatea lui.

Isadora Duncan considera că o renaștere a artei s-ar putea realiza doar prin întoarcerea la arta grecească. Artista si-ar fi dorit revenirea, într-un amfiteatru grecesc, la unitatea dans-muzică-dramă-cor. În acest sens, a studiat îndeaproape arta grecească și, în special, sculpturile grecești. Astfel, a reușit să proiecteze o nouă imagine (estetică, și nu erotică) a corpului – o formă plăsmuită de un mare sculptor.

Multe din numerele sale de dans erau inspirate din poezie. Serile oferite prietenilor chiar în locuința sa erau caracterizate de varietate, fiind un amestec de lecturi, recitări, muzică și dans. Tocmai acest fapt îi va crește originalitatea în epocă.

În concepția sa, baletul separa trupul de minte și reprezenta opusul mișcării naturale. Nu e de mirare că toată viața a luptat pentru abolirea tuturor regulilor care îngrădeau personalitatea. Dansul său expresiv, neîncorsetat, drapat cu materiale ușoare care îi permiteau mișcări libere, îi va cuceri chiar și pe dansatorii și coregrafii profesioniști (Ana Pavlova, Mihail Fokin), determinându-i să aducă, în spectacolele lor, un suflu nou clasicismului care ajunsese destul de prăfuit.

A dansat pe muzică compusă de Gluck, Beethoven, Brahms, Chopin, Schubert, Ceaikovski. Era acompaniată de o întreagă orchestră sau doar de un pianist. Lucra intuitiv, mai puțin analitic, ascultând muzica de nenumărate ori, meditând la ea, improvizând, până în momentul în care reușea să dezvolte o structură a spectacolului. Tehnica mișcărilor sale s-a bazat pe o fuziune aflată în plexul solar al corpului său, care a ajutat-o să se miște natural ca o singură unitate integrată. De altfel, a redus dansul la mișcare, muzică și spațiu.

Într-o epocă agitată, ea a știut să exploateze orice ocazie de a fi în pas cu vremurile, dansând în diverse ocazii pe imne revoluționare (Imnul Argentinei, Imnul lui Rackoczy, Marsseillaisa, „Marșul slav” de Ceaikovski).

Cu o viață personală agitată și excentrică, spre sfârșitul vieții, la un an după sfârșitul tragic al celor doi copii ai săi, reprezentațiile sale vor deveni mai statice și se vor afișa prin repetarea constantă a unui gest expresiv. Acest aspect nu poate decât să mă conducă cu gândul la fenomenul de  teatru-dans al Pinei Bausch.

Criticii au considerat-o pe Isadora purtătoarea unui mesaj. Dansul său s-a constituit ca tranziție dintre secolele XIX și XX. Artista reprezintă una dintre principalele precursoare sau chiar creatoarea dansului modern – stil de dans apărut ca expresie a revoltei îndreptate spre baletul academic.  

Înzestrată cu o mare putere de convingere și voință puternică, excentrică, risipitoare, superstițioasă, spontană, optimistă, posesivă, Isadora Duncan a fost un spirit liber. Dorința sa a fost ca femininul să fie egal în rang cu masculinul și acest aspect s-a reflectat  în viața sa privată. Are nenumărate relații cu bărbați de succes printre care se numără Edward Gordon Craig (mare reformator în teatru), Paris Singer (industriaș în vogă) și poetul rus Serghei Esenin.

Din păcate, spiritul său rebel nu-i va aduce în viața din afara scenei prea mult echilibru, cei doi copii murindu-i într-un tragic accident. Însăși ea va avea un sfârșit dramatic. În aparență, părea un accident de mașină. Aceasta a căzut în exteriorul mașinii, marca Bugatti, cu care executa un drive test. Artista a fost târâtă o porțiune de stradă. În spatele acestei morți stupide s-a aflat o banală eșarfă de mătase pe care Isadora Duncan o purta la gât. Curentul de aer produs în timpul mersului a făcut ca această eșarfă să fie prinsă de spițele unei roți. Marea dansatoare  de origine americană a avut un sfârșit imprevizibil, murind din cauza unei fracturi cervicale și, implicit, a unei strangulări accidentale, fiind aproape decapitată. (Nisa, 14 septembrie 1927).


Isadora Duncan: moarte dramatică în timpul unui drive test. Strangulată accidental cu propria eșarfă.


Redactor: Geta-Violeta Ravdan

Editor: Mona Lisa

Foto: Pixabay


logo12

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri ca acesta: