Dansul Oriental: o pregătire pentru naștere. Mișcările ondulatorii ale mușchilor abdominali facilitează expulzia fătului.

pregnancy-23889_1280

Dansul oriental este forma de dans despre care s-au scris cele mai multe istorii, una mai interesantă decât cealaltă, fiecare dintre ele făcând trimitere la dovezi preistorice de necontestat.

Dansul pe care noi îl numim „Oriental” a prins viață pe la sfârșitul perioadei paleolitice, mai exact în anul 9000 î.Hr. în timpul Imperiului Hitit. Hitiții au fost un popor de origine indo-europeană. Ei erau niște luptători și cuceritori puternici, iar înaintea bătăliilor obișnuiau să treacă printr-un ritual sacru, însoțit de diverse mișcări ale corpului – un ritual de război menit să trezească spirite benefice. Era un dans al bărbaților. După un anumit timp, dansul a fost preluat de femei și a suferit o serie de modificări de structură. Ele au șlefuit considerabil mișcările. Ulterior, dansul oriental a ajuns dintr-un ritual al bărbaților la stadiul de manifest pentru seducerea lor. În anul 5000 î.Hr., dansul a pătruns, tot în această formă, și în Japonia. O lungă perioadă, dansul și-a păstrat forma lui inițială.

În anul 2000 î.Hr., a fost preluat de către șamani. Acest tip de dans era folosit în ritualuri, fiind considerat un dans sacru, cu semnificații mistice. Era practicat doar seara, între orele 18: 00 – 20: 00, cu ocazia jubileului nunții și transmitea un mesaj: menținerea atracției.

Abia în anul 300 î.Hr., se întoarce în țările Arabe și în Turcia și va rămâne neschimbat pentru o vreme. I se păstrează calitățile de dans sacru, practicat la ocazii speciale, dar, în condițiile în care începe să fie executat contra-cost, își pierde semnificația și calitățile oculte.

O altă variantă a istoriei dansului oriental ne transmite o semnificație aparte. Se spune că aceste mișcări realizate în timpul dansului reprezintă pregătirea pentru nașterea pruncului. Mișcările ondulatorii ale mușchilor abdominali facilitează expulzia fătului. Acesta era un obicei transmis de la mama la fiică. Mai târziu, dansul oriental a fost transformat într-o formă de exprimare a naturii feminine. Era numit „dansul vieții” sau „dansul procreării”. El sugera începutului unei noi vieți, fixând o legătură strânsă între femeia-mamă și Pământ. A fost dedicat cultului fertilității și Zeiței-Mamă ce în timp a fost numită: Anahita, Afrodita, Isis, Ishtar. În timpul ritualurilor de închinare și divinizare, dansul a fost o sursă de manifestare spirituală.

Denumirea de dans oriental (Raqs Sharqi) se datorează recunoașterii lui de către o masă de oameni ca fiind un dans ce provine din țările arabe. O altă titulatură este „belledy” (patrie). Noțiunea de dans al buricului este adaptarea la limba română a termenului francez „danse du ventre” (dans din pântec). Deși sunt implicate absolut toate părțile corpului, se acordă o importanță deosebită mișcărilor de bazin.

Raqs Sharqi activează circuitul limfatic, îmbunătățește starea fizică și psihică și ridică moralul celui ce execută mișcările. Acesta este considerat primul dans din lume, iar istoria sa se pierde în începuturile timpului. Pornind de la un ritual ezoteric, dansul oriental a ajuns să fie cel mai cunoscut și practicat tip de dans din istoria omenirii.


Dansul Oriental: o pregătire pentru naștere. Mișcările ondulatorii ale mușchilor abdominali facilitează expulzia fătului.


Redactor: Inna Manu

Editor: Mona Lisa

Foto: Pixabay


logo12

1 Response

  1. draqulea spune:

    Acum imi explic anumite semne de intrebare in privinta dansului oriental foarte popular la noi in Romania. De unde tragem concluzia ca noi, romanii, suntem un popor de oameni cu o inteligenta innascuta, care tinde spre genial, fara sa stim. Acest articol ar trebui studiat de cat mai multe femei, consider eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri ca acesta: