Andrea Bocelli: de la pierderea vederii pe culmile gloriei

piano-571968_1280 (1)

Pe 22 septembrie 1958, în Lajatico (Italia) se naște marele tenor Andrea Bocelli. Artistul a crescut într-o familie de fermieri. În ciuda îndeletnicilor familiei sale, părinții au conștientizat potențialul micuțului. În copilăria sa, Bocelli a fost însoțit de muzică. Acest aspect a determinat creșterea și maturizarea simțului artistic nativ. S-a bucurat de copilărie într-un mod pe care noi, poate, nici nu îl putem percepe. A trăit cu muzica de la o fragedă vârstă. Deși avea doar 6 ani, jucăriile sale erau pianul, saxofonul și flautul. Mai târziu, a învățat și misterul trompetei. Chitara și tobele nu au lipsit din cutia cu jucării.

Pe lângă darul suprem primit, viața sa a fost marcată și de un verdict tragic asociat cu momentul venirii sale pe lume. Andrea Bocelli s-a născut cu o formă gravă de glaucom, boală care produce atrofierea nervului optic și pierderea progresivă a vederii. În anul 1970, tânărul cu o voce fără seamăn orbește. Atunci când s-a produs nefericitul eveniment, Andrea se afla la vârsta de 12 ani. Orbirea totală a survenit în urma unui accident produs în timpul unui banal meci de fotbal. Situația cu care se confrunta nu l-a împiedicat să-și atingă țelurile. În perioada respectivă, el a câștigat primul său concurs muzical Margherita D` Oro in Viareggio, cu piesa O sole mio.

Având în vedere mediul din care provenea, Andrea era nevoit să lucreze pentru a-și continua studiile. A știut să profite de talentul său și, astfel, a ajuns să cânte prin baruri pentru asigurarea unui trai decent și facilitarea necesităților educaționale. Andrea Bocelli a studiat Dreptul la Universitatea din Pisa. S-a pregătit foarte mult pentru cariera de avocat, însă nu a renunțat niciodată la pasiunea sa. După ce a obținut titlul de Doctor în avocatură, tânărul Bocelli a lucrat ca avocat la Curtea de justiție din Pisa.

Feedbackul pe care artistul l-a primit de la publicul său a fost unul pozitiv. Menirea sa este aceea de a da naștere unor emoții sau de trezire a unor sentimente îngropate de oameni. Piesele pe care le susține cu atâta patos sunt o încântare pentru sufletul nostru. Pasiunea sa se simte în voce, în tremuratul mâinilor, în culorile pe care el însuși le comprimă pianului. Artistul total are capacitatea de a indica direcția luminii prin trăirile pe care le transmite sublimul din vocea sa. Andrea Bocelli diferențiază lumina de întuneric doar prin simpla atingere a clapelor unui pian ce păstrează fidel sunetul muzicii.

Debutul său a culminat cu participarea la Festivalul San Remo (1994). S-a făcut remarcat cu melodia Il Mare Calmo della Sera. Deși era secțiunea debutanților, iar concurența era mare, Andrea Bocelli a câștigat cu această piesă. După finalizarea acestei competiții, el își lansează primul său album din cariera solo. Albumul poartă numele melodiei câștigătoare, fiind recunoscător acestei piese ce l-a consacrat.

Doi ani mai târziu, lansarea melodiei Con te partiro (Voi pleca cu tine) îl va duce pe culmile gloriei. Astfel, în anul 1996, Bocelli primește recunoașterea internațională. Piesa se regăsește pe albumul ce are ca titlu chiar numele artistului. Această capodoperă a muzicii suferă o ușoară transformare și primește denumirea de Time to Say Goodbye (E timpul să spunem adio). Inițial, piesa a fost cântată în duet cu soprana engleză Sarah Brightman și înregistrată împreună cu Orchestra Simfonică din Londra. Albumul ce cuprinde piesa adorată de întreaga lume (Romanza) a fost vândut într-un număr impresionant.

În anul 1997, Andrea Bocelli debutează și în operă. Printre piesele interpretate se numără Madame Butterfly, Tosca, La Bohème.

Revista People l-a desemnat ca fiind unul din cei 50 cei mai frumoși oameni din lume (1998).

Viața sa privată nu este una tumultoasă, deși tenorul a trecut printr-un divorț. A fost căsătorit cu Enrica Cenzatti. Din această uniune legalizată, desfăcută în anul 2002, artistul are doi copii adolescenți. Bocelli și-a refăcut viața alături de managerul său, Veronica Berti. Cuplul s-a căsătorit la doi ani după nașterea fetiței lor.

În 2006, artistul a inițiat un proiect în comuna Lajatico – locul nașterii sale. El a propus construirea unui teatru în aer liber. Teatrul are un nume predestinat scopului său: Teatrul Liniștii. Într-o singură noapte, în luna iulie, teatrul este deschis publicului larg pentru spectacole. În restul anului, acesta este închis.

Tot în anul 2006, tenorul a fost decorat cu Ordinul Național de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Ofițer. Vocea sa incomparabilă nu a rămas nerăsplătită, iar pe data de 2 martie 2010 a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame pentru contribuțiile sale în teatru.

Muzica nu este singurul său mod prin care se hrănește cu iubire de frumos. Artistul absolut iubește libertatea sub toate formele ei. El este pasionat de cai și își petrece o lungă perioadă de timp în compania acestora, asigurându-le o îngrijire ireproșabilă ce include atât nutriția, cât și o afecțiune manifestată prin mângâierea lor.

Andrea Bocelli a colaborat și cu soprana Angela Gheorghiu, dar și cu contratenorul Cezar Ouatu. În anul 2013, ei au susținut un concert de mare amploare la București.

În iulie 2015, cele mai cunoscute albume ale îndrăgitului artist au fost relansate sub conceptul de CD box. Începând cu data de 2 august 2015, marele tenor și cântăreț italian va susține o serie de concerte la nivel mondial. Turneul se va finaliza pe 23 ianuarie 2016 și va include țări precum Italia, Spania, Polonia, SUA.


Andrea Bocelli: de la pierderea vederii pe culmile gloriei


Redactor: Mona Lisa

Editor: Mona Lisa

Foto: Pixabay


logo12

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri ca acesta: