Ana Bănică

  • 4-2-3
  • 5-2-3
  • 6-2-3
  • 7-2-2
  • 8-2-2
  • 1-3-2
  • 2-2-3
  • 3-3-2

Picturile mele sunt eu. Sunt ceea ce trăiesc eu. În plus, picturile acestea mai sunt și niște capturi. Prin ele, sunt convinsă că artistul este conectat la un canal. Suntem conectați la acea forță divină. Cu ajutorul ei, ne hrănim. Nimeni nu poate să îmi deturneze darul.

Ana Bănică s-a născut în anul 1978, în Craiova. Este pictor și grafician. Culoarea mării și mirosul de alge verzi au convins-o să rămână aici. Ana este membru fondator al grupurilor „PULS 1000”(2000), „Aproximativ 28”(2002) și membru al asociației „Art is not dead” și U.A.P., secția multimedia, București. Un spirit vizionar în care se regăsesc tot soiul de arte. Piese precum „Colonelul și Păsările” de Hristo Boicev, „Doamna ministru” de Branislav Nusici, „Cum vă place?” de W. Shakespeare sau „Prostia omenească” de Alexandru Boureanu s-au lăsat îmbrăcate de o scenografie realizată de mâinile creative ale Anei Bănică.

La ce vârstă v-ați descoperit talentul? Cum a început totul?

Eram introvertită. De cele mai multe ori, stăteam ascunsă și desenam. Nu mă jucam cu ceilalți copii. Părinții mei m-au călăuzit. Ei au observat că am un talent special în a desena. Imediat ce s-au dezmeticit și eu am mai crescut, m-au dus la Liceul de Artă din Craiova(acum Liceul „Marin Sorescu”). Așa a început totul. Acolo, am fost instruită și școlită de o profesoară-antrenor. Era extrem de dură și mă supunea la tot felul de cazne. Trebuia să realizez numeroase teme, iar eu le executam pe toate. Și profesoara mi-a mărturisit că nici ea nu ar fi putut să le facă pe toate! Doamna Livia Mărgelu îmi spunea tot timpul: „Foarte bine, Ana! Sa nu vii fără teme făcute!“. Mă ambiționam și le făceam până la ultima. Eu, o fată de 15 ani, la liceu, stăteam noaptea și desenam. Tot timpul pictam. La modul acesta am lucrat, am desenat.

Care este sensul pe care pictura l-a dat vieții dumneavoastră?

Până nu demult, pictura a fost singurul sens. Arta a fost singurul sens. Atunci când te naști așa, când ai ceva în care crezi, nu poți să spui că ai trăit fără sens. Nu e ca atunci când naști un copil și zici: „În sfârșit, viața mea are sens!”. Arta s-a împletit în viața mea întotdeauna. Am fost împreună… până ne-a despărțit el! Ana râde și se uită spre copilul său.

Cum vă simțiți atunci când vă hrăniți edificiul spiritual cu diverse culori?

Mă simt cel mai bine. Eu, în viața de zi cu zi, nu pot să spun că mă hrănesc cu ele. Adică, nu merg și zic: „Doamne, ce verde!”. Am prietene, pictorițe , artiști, care spun: „Doamne, cum e roșul ăsta! Îmi vine să leșin!”. Eu nu trăiesc așa. Eu, atunci când mă pun să creez, creez… şi începe poezia. Savurez natura, mă bucur de culoare.

În ce țări v-a purtat pictura?

Cariera mea a atins culmi internaționale, însă sufletul meu e atras ca un magnet de România. Așa cum ai observat, lucrările mele conțin foarte multă identitate românească. Sursa mea de inspirație este „a trăi în România”. Îmi doresc ca desenele și picturile mele să ducă mai departe mesajul acesta. Spiritul acesta. Respirația sau aerul pur românesc. Am expus în multe țări: Franța, Germania, S.U.A., Serbia ș.a.m.d.

Prima mea expoziție personală, intitulată „Săru’mâna pentru masă!”, a fost inspirată de trăirile mele din copilărie, de amintirile mele de pe vremea când luam masa la bunica. Pe mușamaua din bucătăria ei, scrijeleam cu un obiect ascuțit sau cu pixul, în jurul farfuriei. Desenam și nu mâncam. Uitam! Și un adult trebuia să vină și să mă hrănească. De acolo a pornit povestea. Din aceste amintiri pe care le-am reeditat. Am încercat să transpun pe mușamalele din piețele Bucureștiului tot ce era în jurul meu: prieteni, artiști, peisaje românești, idei și tot felul de concepte.

Ce înseamnă sa fii artist? Ce presupune asta?

Să fii artist este o misiune. Nu poți să te culci și să dormi, așa, pe o ureche! Nici măcar geniile care se îmbogățesc… Ați văzut vreun artist care s-a îmbogățit(bine, ei sunt numărați pe degete) și să se oprească? Artistul nu renunță nici atunci când se îmbogățește pentru că e-n firea lui. El trebuie să facă asta, orice ar fi! Bogat, sărac, ți-e lene, nu ți-e lene, nu pictezi în luna februarie și martie, dar până la sfârșitul anului tot faci asta. Nu ai cum să te oprești! Este un job și o misiune. Arta este deschizătoare de drumuri, deschizătoare de ochi, de suflete, de tot ce vrei. E o mare prostie să nu urmezi drumul ăsta. Și da, arta poate schimba multe lucruri. Cred cu tărie în asta.

Masele au nevoie de cultură. Oriunde aș merge, aș vrea să întâlnesc un om cu care să vorbesc despre artă. Vreau să văd în România coadă la muzeu. Vreau să trăiesc asta. Vreau să nu mor până nu văd asta. Și vreau să vad niște români vorbind despre o expoziție. Așa că e binevenit proiectul vostru. Orice intenție de a culturaliza este binevenită. Îmi place legătura aceasta dintre eleganță și artă. Am mari emoții pentru revista voastră!

2008 Kulturamt Dusseldorf, artist în rezidență

Henkel Prize pentru desen, România

2006 Bursa „Constantin Brâncuși”, Cite des Arts, Paris

2001 Premiul I, Pictură, Concursul „Accente/ Amprente”, București


Ana Bănică


Redactor: Mona Lisa

Editor: Mona Lisa

Foto: Octavian Liviu Vasile


logo12

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri ca acesta: